Care sunt cauzele acestei frici de abandon?
Sunt sigură că te întrebi de unde apar toate astea în viața ta și poate chiar îți spui că tu ești cea care a greșit. Sau că nu ești destul de bună pentru a fi iubită și fericită. Te compari permanent cu alte femei, care par să aibă succes.
Rana abandonului este cauza durerii și a vieții pe care o duci
Dacă în copilărie (de obicei în jurul vârstei de 3 ani, dar nu este obligatoriu) ai avut parte de experiențe de abandon emoțional sau fizic, cum sunt cele de mai jos, este cert că în tine s-a cuibărit adânc rana abandonului.
- Moartea sau plecarea unuia dintre părinți
- Neglijența emoțională a unuia dintre părinți
- Respingerea în timpul grădiniței sau la școală, în clasele mici
- Ai trăit cu boala îndelungată a cuiva apropiat, în special o boală psihică.
- Ai trăit trădarea, moartea sau plecarea unui partener romantic.
Cam acestea sunt experiențele majore care duc la rana abandonului. De aici relațiile toxice, dependențele, frica. În cazuri grele, rana abandonului poate conduce la tulburări psihice (menționez că dacă întâlnești în tine ceva din ce e descris mai jos, asta nu înseamnă că ai o tulburare. Acest lucru poate fi stabilit doar de un specialist):
- Tulburări ale personalității evitante: se manifestă ca timiditate sau închidere socială. De obicei acest om va fi nervos, va avea o stimă de sine joasă, va avea o frică intensă de locuri sau manifestări publice.
- Tulburări de tip borderline: relații instabile, imagine de sine scăzută, impulsivitate excesivă, schimbarea bruscă a dispoziției sau excese de furie, dificultate în a sta singur, dependențe, tendințe de își dăuna.
- Tulburări legate de frica de separare: atacuri de panică, stres și anxietate la gândul că cei dragi ar putea pleca sau muri, refuzul de a pleca de acasă la o vârstă adultă, coșmaruri, dureri fizice la separarea de cei dragi
Pentru unii dintre noi abandonul sau separarea nu devin o rană. Pe alții îi marchează profund.
Dezvoltarea sănătoasă a omului presupune că nevoile noastre fizice sau emoționale sunt realizate. Ziceam mai sus că uneori abandonul este emoțional. Cel mai des se întâmplă astfel. Noi, și părinții noștri am crescut într-o cultură a neglijenței emoționale. Ni se spunea: taci, că ești o mucoasă sau închide gura că aici vorbesc adulții. Sau mi se spunea mie de exemplu: ce știi tu la vârsta ta?
Cred că poți să îți amintești de o grămadă de situații de acest tip. Situații când ai fost ridiculizată (inclusiv la școală, de către profesori). Îmi amintesc cum în clasa I, mama mi-a spălat uniforma școlară.
Era umed afară. Nu se uscase. Atunci mama mi-a dat o rochie neagră. În acea zi profesoara m-a scos în fața clasei, m-a ținut 20 de minute și m-a umilit. Nu mai conta că eram printre cei mai buni în clasă. Din acea zi, am învățat să mă tem de critică și de umilință. Mi-am dorit să fiu perfectă.
Acest lucru a influențat multe relații, situații din viața mea. Și m-a costat multă liniște și sănătate.