Fuste socratice
Frica de a trăi din plin
De cele mai multe ori fricile noastre ascund, in afara de frica de moarte, pe cea de viață. Cum și de ce se întâmplă asta? Și cum se manifestă?
Îmi amintesc acum despre Mitul peșterii lui Platon. Știți voi, acela în care, prizonierul din peșteră reușește să rupă lațurile și să iasă afară. Vede soarele, se minunează de natură, de verdeață, de lumină, de frumusețe.
Apoi…în loc să meargă să îi elibereze și pe ceilalți - se duce și se ferecă la loc. În întuneric, în umbră.
Ajungem să ne speriem atât de tare de posibilitatea de a străluci, de a avea o viață plină, de a ne realiza potențialul - că ne ascundem și stăm acolo mici și nevăzuți. Fenomenul are un nume.
Era o dată ca niciodată un proroc pe nume Iona. Și Iona primește o mare misiune de la Dumnezeu. El va trebui să meargă într-un oraș, în care a crescut răutatea, și să le vorbească oamenilor. Atunci Iona refuză și urcă într-o corabie care îl duce spre altă direcție. Dar la un moment dat se iscă o mare furtună.
Și Iona realizează că se întâmplă din cauza lui. Și cere să fie aruncat în mare. Acolo este înghițit de un pește mare (în mitologia secularizată e balenă). Și se plimbă Iona prin pește 3 zile și 3 nopți.
Și apoi se roagă. Și Dumnezeu îl ajută. Doar că Iona oricum ajunge la malul orașului în care trebuia să ajungă.
Apoi…în loc să meargă să îi elibereze și pe ceilalți - se duce și se ferecă la loc. În întuneric, în umbră.
Ajungem să ne speriem atât de tare de posibilitatea de a străluci, de a avea o viață plină, de a ne realiza potențialul - că ne ascundem și stăm acolo mici și nevăzuți. Fenomenul are un nume.
Era o dată ca niciodată un proroc pe nume Iona. Și Iona primește o mare misiune de la Dumnezeu. El va trebui să meargă într-un oraș, în care a crescut răutatea, și să le vorbească oamenilor. Atunci Iona refuză și urcă într-o corabie care îl duce spre altă direcție. Dar la un moment dat se iscă o mare furtună.
Și Iona realizează că se întâmplă din cauza lui. Și cere să fie aruncat în mare. Acolo este înghițit de un pește mare (în mitologia secularizată e balenă). Și se plimbă Iona prin pește 3 zile și 3 nopți.
Și apoi se roagă. Și Dumnezeu îl ajută. Doar că Iona oricum ajunge la malul orașului în care trebuia să ajungă.
desen: G.Murzin
Morala 1.
Degeaba fugi de tine. Ai venit pe lume cu un dar. Ai venit ca să faci ceva pentru oameni. De asta te-a creat Dumnezeu. Dacă te lași legănată de ideea asta, Dumnezeu devine mai aproape de tine decât îți este propria piele.
Morala 2.
Poți desigur să te învelești într-un basm, conform căruia, tu ești responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu alții. Așa a făcut Iona când în timp ce fugea, pe mare s-a născut o furtună. Le-a spus: este din cauza mea. Aruncați-mă în mare și furtuna va înceta.
Dar nu există mai multă mândrie decât să crezi că ești atât de importantă incât alții să plătească pentru tine răul pe care tu îl faci. Și această mândrie nu te lasă să îți trăiești viața din plin. Morala 2 este experiența mea proprie. De multe ori, în orgoliul meu, cred că oamenii se vindecă sau nu, datorită mie. Hahahaha - îmi spun când mă trezesc și apoi mă spăl cu apă rece.
Până la următoarea experiență. E și acesta un mod de a te băga înapoi în peșteră. Ce-ar fi dacă am ști că suntem la fel de importanți, cât și neimportanți?
Așa-i că am servi umanitatea și apoi am pleca liniștiți acolo de unde am venit? Fără frică.
Degeaba fugi de tine. Ai venit pe lume cu un dar. Ai venit ca să faci ceva pentru oameni. De asta te-a creat Dumnezeu. Dacă te lași legănată de ideea asta, Dumnezeu devine mai aproape de tine decât îți este propria piele.
Morala 2.
Poți desigur să te învelești într-un basm, conform căruia, tu ești responsabil pentru ceea ce se întâmplă cu alții. Așa a făcut Iona când în timp ce fugea, pe mare s-a născut o furtună. Le-a spus: este din cauza mea. Aruncați-mă în mare și furtuna va înceta.
Dar nu există mai multă mândrie decât să crezi că ești atât de importantă incât alții să plătească pentru tine răul pe care tu îl faci. Și această mândrie nu te lasă să îți trăiești viața din plin. Morala 2 este experiența mea proprie. De multe ori, în orgoliul meu, cred că oamenii se vindecă sau nu, datorită mie. Hahahaha - îmi spun când mă trezesc și apoi mă spăl cu apă rece.
Până la următoarea experiență. E și acesta un mod de a te băga înapoi în peșteră. Ce-ar fi dacă am ști că suntem la fel de importanți, cât și neimportanți?
Așa-i că am servi umanitatea și apoi am pleca liniștiți acolo de unde am venit? Fără frică.