Fuste socratice
Și cu golul din mine ce fac?
Am învățat de mici să umplem tot. Dulapuri, tăcere, oameni, inima, timp. Un om gol e privit că fiind bolnav și sărman.
Mamele și bunicile noastre, dacă observați, nu știu să se odihnească. Simplu, fără explicații. "Ei da' cum chiar, să șăd dijeaba?" zice mama când vine la mine în vizită.

Golul din noi îl umplem diferit: unii cu dependențe (job, relații, mâncare, sport, etc). Unii caută experiențe extreme, alții sunt în poalele disperării(și asta o extremă).

Motivul nefericirii noastre este întotdeauna altul decât credem noi, se spune în Curs de miracole. Adică adevăratul gol nu este cel pe care zicem noi că îl creează cineva în noi.
Modul nostru de a gândi, de a vedea și de a simți lumea – este adevăratul motiv al golului interior. Și atunci ce facem?

1. Schimbăm percepția asupra lumii, Weltanschauungul, vorba filosofilor. Ce facem mai exact? Harta concepției despre lume. Ia mult timp, dar merită. (Va urmă)
2. Modificarea percepției asupra experiențelor și rănilor (byron katie de ex va poate ajuta)

desen: G.Murzin
Putem desigur să adăugăm puține cuvinte de tip: iubește-te mai mult. Dar cum spuneam: e abstract și de fapt noi și așa ne iubim.

Uneori atât de mult că umplem golul, care trebuie să existe pentru că să ne putem odihni. E spațiul sacru din inima ta acest gol. De cele mai multe ori e plin de răni și de patimi și de întuneric.

În loc să ne uităm în el, în acel întuneric - ne întoarcem în afară noastră. Marele secret e că nu există de fapt om care să nu se iubească. Doar că am uitat. Ne-am văzut golul din piept și așa de tare ne-am speriat că am uitat.

3. E important să stăm cu acest gol. Până în momentul în care ne vom aminti. Inima atunci îți va șopti că tu ești. Și vei ști ce să faci.