Fuste socratice
Mitul iubirii de sine
Era o dată ca niciodată un om, care visa să ajungă să se iubească pe sine. Așa auzise el că e mai bine, spuneau la tv niște oameni mari. Și a intrat omul în librării și a cumpărat o tonă de cărți și s-a apucat de citit. Și acolo scria: în fiecare zi, de dimineață, te uiți în oglindă și îți spui că te iubești și te accepți și îi vorbești coprului tău și îi spui că și el e frumos și că se dezvoltă.
Totuși treburile lui mergeau tot mai prost. Și atunci a găsit omul nostru cursuri de dezvoltare personală, în care ești învățat să gândești pozitiv în 3 pași, să fii motivat în 7 și fericit în 10. După o săptămână a venit acasă și era fericit. Simțea că începe să se iubească pe sine.
Într-o zi, a depistat că este atât de dezvoltat spiritual și se iubește pe sine, încât și-a dat seama că are prieteni invidioși, șefi plini de ifose și orgolii, copii lacomi și o soție care îl înșeală.
Atunci omul nostru, mândru că a găsit iubirea de sine și convins de faptul că trăiește într-o lume rea – a decis să scrie și el o carte, în care să îi învețe pe ceilalți cum să nu mai fie așa. Și cartea s-a vîndut foarte bine. A început să fie invitat la emisiuni, să elaboreze cursuri și să stăpânească oameni.
Într-o zi, a depistat că este atât de dezvoltat spiritual și se iubește pe sine, încât și-a dat seama că are prieteni invidioși, șefi plini de ifose și orgolii, copii lacomi și o soție care îl înșeală.
Atunci omul nostru, mândru că a găsit iubirea de sine și convins de faptul că trăiește într-o lume rea – a decis să scrie și el o carte, în care să îi învețe pe ceilalți cum să nu mai fie așa. Și cartea s-a vîndut foarte bine. A început să fie invitat la emisiuni, să elaboreze cursuri și să stăpânească oameni.
desen: G.Murzin
Doar că în fiecare noapte în visul lui apărea câte un balaur. Fiecare balaur avea o culoare, un gust și un miros. Unul a vărsat peste el toate plăcintele pe care le înghițise la recepția din seara trecută, altul îi tot arăta pe un ecran mare glumele deocheate la adresa femeilor, cel de-al treilea îi număra banii și parcă avea de gînd să îi fure. Unul mare de tot devenea negru și își plângea de milă, iar ultimii doi se umflau în pene și țopăiau în fața lui ca niște curcani.
Omul se trezea transpirat, repeta "mă iubesc, sunt frumos, sunt deștept". Și o frică nebună îl apăsa pe umărul drept. Privirea lui devenea tot mai întunecată, mânia tot mai aprinsă și într-o bună zi – omul a murit pur și simplu.
Pe mormântul lui scria: acest om s-a gândit toată viața doar la propriul sine. A murit singur, trist și neiubit.
Omul se trezea transpirat, repeta "mă iubesc, sunt frumos, sunt deștept". Și o frică nebună îl apăsa pe umărul drept. Privirea lui devenea tot mai întunecată, mânia tot mai aprinsă și într-o bună zi – omul a murit pur și simplu.
Pe mormântul lui scria: acest om s-a gândit toată viața doar la propriul sine. A murit singur, trist și neiubit.
~
Iubirea de sine este o altă poveste modernă.
Când spui vreau să mă iubesc, spui de fapt, vreau să nu ma pot vedea.
Când spui vreau să mă accept și nu faci nimic pentru a îți găsi și decapita proprii balauri, spui de fapt, vreau să nu mă pot vedea.
Ce s-ar intâmpla dacă ai fi iubire? Dacă în fiecare moment, ai curăța grădina din tine și ai lăsa-o să înflorească? Ce s-ar întîmpla dacă într-o zi ai realiza că nimeni nu e mai bun sau mai rău? Că oamenii sunt, în măsura în care, te uiți la ei cu mirare și zici: Doamne, ce minune ai creat printre noi? Cum ți-ai simți atunci inima?
Când spui vreau să mă iubesc, spui de fapt, vreau să nu ma pot vedea.
Când spui vreau să mă accept și nu faci nimic pentru a îți găsi și decapita proprii balauri, spui de fapt, vreau să nu mă pot vedea.
Ce s-ar intâmpla dacă ai fi iubire? Dacă în fiecare moment, ai curăța grădina din tine și ai lăsa-o să înflorească? Ce s-ar întîmpla dacă într-o zi ai realiza că nimeni nu e mai bun sau mai rău? Că oamenii sunt, în măsura în care, te uiți la ei cu mirare și zici: Doamne, ce minune ai creat printre noi? Cum ți-ai simți atunci inima?