cercetarea inimii
Cum să treci peste pierderi fără ca să te pierzi pe tine
Privire ascunsă în rana pierderii

Pentru a înțelege și vindeca rana pierderii ai nevoie de ochii închiși, pentru ca inima ta să fie deschisă. Hai să vedem care este aceasta și câte pierderi ai trăit de fapt.
CE ESTE RANA PIERDERII?
În lumea noastră omenească experimentăm o mulțime de pierderi. Unele dintre ele sunt mici, și pe acelea le uităm rapid. Altele sunt mari și ne marchează pe toată viața. Mie îmi place să le numesc simbolic morți mici și morți mari.
În afară de pierderea cuiva drag, care este cea mai mare pierdere a unui om, suferim de morți mici atunci când:
  • Treci prin divorț sau despărțire (chiar dacă a fost o relație toxică și tu ești cel care ai inițiat separarea)
  • Pierzi sănătatea (diagnostic de boală cronică sau letală)
  • Pierzi locul de muncă
  • Pierzi stabilitatea financiară
  • Ai un avort spontan sau partenera de viață pierde copilul
  • Te pensionezi
  • Îți moare un animal de companie (nu știu de ce le spune animale de companie. Ei devin, în timp, membri ai familiei)
  • Renunți sau ești nevoit să renunți la un vis
  • Cineva iubit se îmbolnăvește
  • Te desparți de un prieten
  • Pierzi siguranța în urma unei trauma
  • Pierzi sau vinzi casa în care ai copilărit sau casa ta în general
În urma morților mici și mari fiecare dintre noi trăiește mai multe tipuri de emoții. De multe ori acestea sunt ambivalente și chiar se contrapun una alteia. Doliul nu se limitează niciodată la tristețe.

El poate presupune și vinovăție, dor, regret sau furie. Uneori poți să te trezești că ții doliu după un om care ți-a cauzat suferință.


Îți propun să faci un simplu exercițiu:


Fă un tabel, care îți va permite să vezi real toate pierderile prin care ai trecut. Repartizează pierderile mici și pe cele mari în coloane diferite.

Începe din trecut și du-te, pe ani, înapoi în timp, până la nașterea ta.

Introdu, conform listei de mai sus, toate pierderile suferite, inclusiv pe cele care nu te-au afectat direct. Vorbesc despre moartea surorilor sau fraților nenăscuți, care au murit înaintea ta sau după tine. Sau a prietenilor, vecinilor, animalelor.

Spre exemplu, când eram prin clasa 2, se legase un pui de găină de mine. Umbla după mine peste tot. La un moment dat, fără să îmi dau seama, atunci când el s-a ascuns sub talpa mea, l-am călcat.

Aparent este doar un pui. De fapt, această vinovăție m-a urmărit la nivel inconștient mult timp. Scopul acestui exercițiu este să obții o hartă a pierderilor, să le scoți la suprafață.
Ia-ți timp pentru a completa tabelul. Nu te grăbi. Când ai această hartă, gândește-te cum ai putea să le grupezi: pierdere personală, de bani, de copii, de părinți și rude și tot așa.


Următorul pas este să creiezi un ritual de onorare a acestor pierderi.


Cum poți să te onorezi pe tine, că ai trecut prin atâtea pierderi? Cum poți onora pe cei plecați? Poți face o slujbă la biserică sau crea un altar cu fotografii și flori și lumânări. Lasă imaginația ta să zboare. De ce ar avea nevoie sufletul tău ca să se liniștească?


Apoi scrie-mi cum a fost pentru tine acest exercițiu? Ce ai descoperit nou despre tine? Care este ritualul de onorare pe care l-ai gândit și făcut?

CUM FAC OAMENII FAȚĂ DOLIULUI?
Puteți urmări și în materialul audio, dar voi accentua câteva momente importante. Te voi ruga de fiecare dată când auzi un accent teoretic – să îl raportezi la tine și la experiența ta. De obicei emoțiile pe care le trăim în doliu sunt ambivalente. Putem trăi în același timp furia și indiferența, vinovăția și eliberarea.
În general în doliu, comportamentul uman poate fi de două tipuri:
Stilul instrumental:

oamenii se axează pe rezolvarea de probleme. El implică minimalizarea sau controlarea exprimării emoțiilor
Stilul intuitiv:

oamenii exprimă emoțiile, povestesc despre pierdere, analizează relația cu cei decedați, se întreabă asupra morții și asupra vieții
Nu există un stil bun și altul rău. Unele comportamente ne ajută în primele zile ale doliului, altele mai târziu. Tu ce stil ai? Pe care ai putea să îl explorezi mai mult?


Important este să trăiești doliul. Să nu fugi de această perioadă importantă. Să îți permiți să trăiești pierderea.


Dacă nu vei face asta – corpul tău va găsi o modalitate să scoată aceste emoții la suprafață prin amețeli, atacuri de panică sau boli. Fiecare dintre noi are nevoile sale emoționale. Găsește-le și ai compasiune pentru tine.
Elisabeth Kubler-Ross vorbește despre 5 stadii ale doliului:
Negare
Furie
Negociere
Depresie
Acceptare
Prin aceste stadii trecem noi, dar trec și cei dragi, care se pregătesc de Marea Călătorie. Te rog să fii conștientă de acest lucru. E important să înțelegi că de cele mai multe ori furia lor este stadiu natural și nu se referă nicicum la tine personal.
De fapt, aceste stadii ne ajută să:

- Acceptăm realitatea pierderii

- Să trecem prin durerea pierderii

- Să ne ajustăm viața fără cei plecați

- Să menținem conexiunea cu cei plecați și în același timp să ne vedem de viață.
Orice pierdere, mică sau mare, ne va schimba viața pentru totdeauna. Durerea se va estompa dar se va reactiva ori de câte ori sunt aniversările sau zilele lor de naștere.

Dar putem să ne ajustăm imaginea de sine la noua realitate și context și putem să ne bucurăm de viață.

Mai mult, cred cu tărie că cei plecați, acolo în ceruri, se bucură atunci când noi ne bucurăm. La tatăl meu la mormânt a răsărit o viță de vie. Și vița de vie este ceea ce a cultivat și a iubit toată viața. Știi că de obicei în cimitire nu apare de niciunde butașul de viță de vie. Dar tata a găsit modalitatea de a își sădi și îngriji vița de vie.
In general, orice pierdere este moarte. Dar fiecare moarte este urmată de renaștere. Uitați-vă la natură. Totul se transformă. Totul renaște.

Atunci când alegem să ne orientăm spre renaștere învățăm o nouă imagine de sine, ne adaptăm unui nou rol, dezvoltăm noi modalități de comunica cu familia și cultivăm un nou mod de viață.
© Angela Stafii. Toate drepturile sunt rezervate.